Stefan este obosit..Foarte obosit. Isi doreste sa doarma atat de mult. Sa inchida ochii si sa se poata odihni pentru cateva secunde mancar, dar Stefan nu poate dormi acum. Stefan va ramane treaz. Va sta pe canapeaua lui de la Ikea si se va uita la televizor. Isi va pierde noaptea din nou. Sau ziua..caci noaptea e deja zi acum. Si va sta..Va privi lumina albastruie venita de la televizor..toata noaptea..toata ziua..toata viata..

Dar nu poate trai asa..NU!Refuza sa fie legat de ceva, sa fie dependent de ceva.El este Stefan!! Este el Stefan? Cine este? Nimic nu mai e amuzant. Amuzant nu mai este nimic. Stefan este el. Dar oare el este Stefan? Stefan, Stefan, Stefan, Stefan…Stefan? Stefan!! stefan… Si schimba canalul din nou…

“Dificultati tehnice.Reveniti.”

Aceasta este seara. Seara in care va incerca ceva nou. Stefan este satul de femei si de comportamentul lor marsav asa ca azi va vizita un loc mai ciudat. Un bar de homosexuali. Se teme putin, dar stie ca totul va fi ok. Doar este un barbat bun. Nu poate fi refuzat tocmai aici. Paseste pe usile localului si se indreapta spre bar.
“O tequila, te rog.” spune Stefan sigur pe sine.
“Imediat papusa.” ii raspunde un barbat imbracat intr-un tricou roz stramt.
Stefan da pe gat shotul de tequila si se uita in jur. Marfa este destul de buna si se simte chiar foarte bine. Muzica il incanta si chiar se duce sa danseze. Asa trec cateva ore. Ii place acest loc dar pana acum nu a avut deloc succes. Dar se pare ca norocul ii va zambi.
“Ce faci?” il intreaba un barbat de vreo 30 de ani, inalt, imbracat intr-o haina stramta de piele. “Ai chef de niste K?”
“Evident”. raspunde prompt Stefan.
Cei doi se duc la toaleta ca sa prizeze marfa mult ravnita.
“Ia tu primul.” spune barbatul vesel.
Stefan trage. Nu simte nimic. Mai trage o linie. Nimic. Inca una si lesina.
Peste 2 ore Stefan se trezeste intr-un loc necunoscut. Nu-si aminteste sa fi vopsit tavanul roz, si nici sa fi avut perdele cu Hello Kitty. Incepe sa tipe.
“Te-ai trezit.Nu e nevoie sa tipi scumpete. Esti in siguranta aici. Ai lesinat in club si a trebuit sa te duc la mine acasa. Apropo, eu sunt Marcel.”
Aceste cuvinte il linistesc pe Stefan, dar perdelele inca il intriga. De-abia acum observa ca Marcel era gol.
“De ce..de ce esti gol?” spuse el.
“Pai am crezut..ca atunci cand te trezesti..o sa ai chef..”
“Chef de ce?”
“Cred ca stii la fel de bine ca mine de ce…”
Stefan era deja speriat. Nu era pregatit sa faca sex cu un barbat. Nu inca. Se uita in jur. Marcel trebuia sa moara. Trebuie doar sa gaseasca obiectul potrivit.
“Hai langa fereastra. Ca aici mor de cald.”spuse Stefan.
“Cum doresti. Daca asta te excita.”
In momentul in care Marcel a ajuns la fereasta, Stefan il strangula cu perdelele Hello Kitty. Nimeni nu se va apropia de fundul lui. O victorie intr-o viata plina de infrangeri. Se pare ca mai este speranta pentru Stefan.

Aceasta dimineata se pare ca are un gust amar, caci atunci cand se trezi, Stefan nu o gasi nicaieri pe Dana. O cauta prin tot apartamentul dar in zadar. Tot ce lasase in urma era un bilet pe frigider. Se pare ca il scrisese in graba caci nu intelegea fiecare cuvant, dar mesajul era destul de clar “Imi pare rau. Nu este vina ta, dar eu nu mai pot sta. Nu ne mai putem vedea niciodata. Incearca sa uiti ce s-a intamplat. Am fost o proasta, si probabil te-am ranit nespus, dragul meu, dar te rog sa ma ierti.” Pe fata lui Stefan aparu un zambet tamp si privi in gol pentru cateva minute. Se pare ca Dumnezeu il ura foarte mult. Intai a murit Ana iar acum Dana este de negasit. Dar i-a ajutat pe saraci, si-a spus rugaciunea in fiecare zi. A fost un crestin bun. De ce aceasta soarta cruda? De ce? Furios isi blestema zeul atotputernic. Nu ii pasa de consecinte. Poate sa ajunga in iad. Poate o va intalni pe Ana, e sigur ca este in iad caci nu a fost o crestina prea buna, a fost chiar usuratica cateodata, dar nu asta conteaza, zeul lui l-a tradat si va trebui sa plateasca pentru asta. Nici o icoana nu va mai ramane pe perete. Nici macar una. El nu merita sa fie preaslavit. Nu dupa ce i-a facut. Se simte atat de tradat. Ingenuncheaza in mijlocul camerei langa un morman de icoane sparte si cruci rupte si urla. Urla catre zeul lui. “Nu te mai vreau!!Vreau sa pleci!” Se ridica incet si se indreapta spre usa. Se simte liber acum. Se va duce intr-un bar si va uita de Ana si de Dana. De Dumnezeu si de comportamentul lui marsav. Va uita de tot.

“Poponarule!!Esti un poponar nenorocit!!” striga la el, Alexandru.

” Nu sunt…Nu sunt..Inceteaza!..” spuse Stefan disperat.

Dar Alexandru era mai mare ca Stefan cu 5 ani, si nu putea accepta “nu” ca pe un raspuns, asa ca incepu sa-l loveasca. La inceput doar cu pumnii dar apoi si cu picioarele si chiar cu un bat destul de gros. Stefan era pe jos, plangand si blestemand ziua in care s-a nascut. In care a pasit in aceasta lume cruda care catalogheaza oamenii dupa aparente. Da.. Era diferit fata de ceilalti copii. Da! Ii placeau papusile. Si se juca deseori cu ele, cand era chemat afara de fetele din fata blocului. Da! Hainele lui erau destul de stramte. Da! Mersul lui era mai poponaresc. Dar..NU!.. Nu-l puteai judeca inainte sa il cunosti. Se pare ca Alexandru nu era atat de ingaduitor. Vazand ca nu se opreste din plans ii mai dadu un picior in stomac.

“Mortii tai de poponar jegos!” striga el furios. “Aceast cartier nu este pentru cei ca tine. Pleaca!”

Dupa inca o runda de bataie, Alexandru se plictisi si se duse acasa sa faca sex cu prietena lui stabila. Stefan era pe jos plin de sange si lacrimi. Intr-o balta de umilinta si orgoliu distrus. Marinela, prietena lui de joaca, vazand aceste fapte inumane, se duse imediat la el.

“Esti ok puisor?Ce te doare?”

“Totul..” spuse el fara vlaga.

“Hai sus la mine. O sa te omoare ai tai daca te vad asa.”

Marinela il conduse pe Stefan in apartamentul ei de la etajul 6. Parintii ei erau plecati pana a doua zi, asa ca Marinela era singura si disponibila. Dar Stefan nici nu se putea gandi la asa ceva. Nu era inca atras sexual de fete. I se parea foarte scarbos procesul creatiei.

“Aici” spuse ea si il duse in baie.

Stefan se spala, si isi ingriji ranile cat putu de bine. Marinela ii lasase niste haine curate, asa ca dupa o jumatate de ora se simti ca nou. Se parea ca in timp ce el se spala Marinela se schimbase in ceva mai comod. Ceva foarte comod, caci hainele in care era acum erau destul de transparente.

“Ia un loc.”spuse ea si il invita pe pat.

Stefan se aseza cuminte, dar la o distanta de cativa centimetrii de ea. Inca ii era frica.

“Hai mai aproape.”

“Ah..nu..cred ca ar trebui sa plec..Te-am deranjat destul. Multumesc pentru…”

Nu apuca sa termine propozitia ca Marinela il saruta tandru pe Stefan si il intinse pe pat. Stefan un copil de 12 ani cu Marinela, o fetita de 15 ani. Ce amintiri frumoase pentru el. Altii ar fi invidiosi. Chiar si Alexandru. El nu facuse niciodata asa ceva la 12 ani. I-a dovedit ca nu era poponar. Acum va spune la toata lumea ca si-a tras-o cu Marinela. Acest lucru nu trebuie ascuns.

Isi aprinse o tigara. Ea inca nu sosise. O astepta deja de 30 de minute. Daca s-a intamplat ceva? Zeci de scenarii ii treceau prin cap in aceste momente nelinistitoare. Isi turna un pahar de whisky. Trebuie sa se calmeze. E prea agitat. 45 de minute. Oare nu o fi auzit soneria? Poate i-a dat adresa gresita. Atmosfera din incapere devine destul de agitata. Orice speranta pare pierduta. Dar, in sfarsit, acel sunet parca produs de ingeri se aude. A venit. In sfarsit a venit. Ca un mare domn, Stefan o pofteste frumos in casa. O ajuta sa-si scoata haina, i-o pune in cuier si o invita sa ia un loc in sufrageria lui spatioasa.

“Cu ce te servesc?” intreba el politicos.

“Doar o apa minerala..”

Stefan are planuri foarte mari in aceasta seara si o apa minerala nu o va ajuta pe Dana, caci asa se numeste draga lui prietena, sa-si dea jos hainele. Suparat ii aduce apa mult ravnita, si se aseaza alaturi de ea. Incep sa vorbeasca. Despre vreme, despre vietile lor incredibil de plictisitoare chiar si despre mobila lui Stefan cumparata de la Ikea. Aceasta conversatie pare ca nu duce nicaieri, dar cand totul parea pierdut, Dana isi apropie buzele de cele ale lui Stefan si il saruta. Ce moment orgasmic pentru cei doi.

“Sa ne retragem in dormitor.” propune Stefan, iar Dana, fara nici cea mai mica urma de ezitare il urmeaza bucuroasa. Cele ce s-au intamplat intre acei patru pereti si pe acel pat de la Ikea nu pot fi povestite. Dar cei doi s-au trezit fericiti. Stefan o uitase deja pe Ana. Era in bratele altei femei acum. O femeie mult mai buna decat ar fi putut fi Ana vreodata. Doar daca ar sti ce le rezerva viitorul…

Azi o vazu pe strada. Pe ea. Pe iubita lui. Pe Ana. Parea atat de reala. Mai reala ca buncarul lui John Locke, mai reala ca numerele misterioase. Nu-si putea crede ochilor. Era de neinchipuit. Se indrepta spre ea, dar disparu in multimea de oameni la fel de repede cum a si aparut. Probabil totul s-a intamplat in mintea lui. Deja simte ca cedeaza. E a 6-a oara cand crede ca o vede pe ea. Ultima data a vazut-o in ceasca de cafea. Cat isi doreste sa fie din nou langa el. Dar a invatat ca totul are un sfarsit. Ca trebuie sa treaca mai departe. Ca trebuie sa o uite. Primul pas a fost facut prin comandarea ezotericului set de cutite. Acum in sfarsit va iesi cu alta femeie. Dupa atata timp. Totul este pregatit deja. A cunoscut-o acum o luna la un concert al formatiei lui favorite “The Eggplants”. Era singur la bar si isi ineca amarul in bautura ieftina, cand ea s-a asezat langa el si a intrebat daca poate lua un loc.

“Pot lua un loc?” zise ea.

“Desigur..” de-abia sopti el.

Si astfel a inceput totul. Pahar dupa pahar lumea parea mai frumoaza, mai roz si evident mai pufoasa si sweet. Cei doi au discutat ore intregi despre multe lucruri despre care discuta doua persoane de sex opus intr-un bar la un concert a unei trupe de punk-rock. Au discutat despre multe si nimic pana cand au descoperit ca au o pasiune comuna. O pasiune ce deja le-a schimbat viata pentru totdeauna. Coincidenta sau nu, si ea a jucat numerele la loto. In aceste momente Stefan se simtea aproape fericit. Nu numai ca i-a tinut companie, dar se pare ca iubeste si acelasi serial pe care il iubeste si el. Vai! Cat de mirobolant.

Si astazi este seara cea mare. Azi se va intalni cu ea. Peste cateva minute trebuie sa sune la usa. Mai este atat de putin…

A trecut deja un an de la moartea dragei lui iubite, Ana. Amintirea ei inca ii bantuie noptile reci si lungi, dar Stefan este puternic si poate trece peste tot, desi se mai trezeste noaptea transpirat si tipandu-i numele. Nu mai are somn dupa aceste cosmaruri. Isi ia o bere si se uita la teleshopping. De fiecare data. Se uita pana dimineata la 6 cand e timpul sa plece la servici. Toata ziua se gandeste la acel set de cutite cu taisul ascutit sau la acel storcator de fructe usor de utilizat. Cat si-ar dori asa ceva, dar niciodata nu poate suna. Se opreste cand este pe cale sa ridice telefonul. Nu are curaj. Stie ca Ana detesta teleshopping-ul. Nu o poate trada. Dar vrea sa o uite. Are nevoie de acel set de cutite. Are atata nevoie. Cutitele lui nu taie deloc. E un chin sa-si faca un sandwich.

Simte ca aceasta va fi seara cea mare. Acum va suna. In sfarsit. Prezentatoare ii spune neincetat “Suna acum, ca sa ai parte de aceasta fantasmagorica oferta.” Si va suna. O da! Va suna. Incet formeaza numarul, apasa pe tasta “call” si gata.. Este in direct! Ce moment fericit. Se simte parca atins de ingeri. Setul de cutite este acum al lui. Doar al lui.

Inchide telefonul… E tot transpirat. In sfarsit a facut-o. Dar oare ce ar fi zis Ana daca ar fi fost aici? Ce ar fi zis? Incepe sa planga. Se imbratiseaza singur si plange. Plange ore intregi.

Stefan era un copil timid. Nu prea interactiona cu ceilalti copii de varsta lui si rareori iesea din casa. De obicei se uita la desene animate sau se juca cu masinutele. Fiecare jucarie avea un nume. Erau singurii lui prieteni. Isi tinea toate masinutele intr-o cutie de carton pe care scria “Lumea lui Stefan”. Era atat de fericit. Propria lui lume. Propriile lui reguli. Era aproape perfect. Pana cand intr-o zi tatal lui a ajuns acasa beat si i-a aruncatat toate jucariile pe geam. L-a si batut pe nenorocit. Copil neascultator.

Singur si fara jucariile lui, Stefan se simtea pierdut. Ce putea face acum? Nu mai era nimic de facut.